Prietenele și soțiile jucătorilor de la FC Dundee au decis să salveze clubul, aflat într-o situație economică dezastruoasă. Ele s-au dezbrăcat pentru un calendar care a făcut deja înconjurul lumii.
FC Dundee e echipa despre care se scrie cel mai mult în Scoția în ultimul timp. În septembrie, clubul a fost penalizat cu 25 de puncte din cauza unor datorii financiare, iar acum ocupă „detașat” ultimul loc, în liga secundă, cu minus opt puncte. Cum situația financiară nu a fost redresată, problema a fost „preluată” de soțiile și prietenele jucătorilor. Acestea au pus-o de-o ședință foto sexy pentru un calendar, veniturile urmând să rotunjească, pe cât posibil, conturile clubului. Nu se știe cât succes va avea calendarul, comentariile de pe internet ale celor care au vizionat pozele fiind împărțite în ceea ce privește „dotările” fetelor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER